Ultimul jam session cu cei de la scoala, inclusiv cu profii.
{06/23/2009}
Jam session
{02/19/2009}
Fredo & Pid’jin
O zi in care am fost foaaaaaaaaaarte mandra.
http://mtv.ro/stiri/blogul-zilei/eugen-erhan-si-tudor-muscalu-full-frontal
{01/19/2009}
Better
Cineva m-a provocat sa cant Regina Spektor…
Am zis io ca nu e greu, si totusi fara partitura mi-ar fi luat de cateva ori mai mult. Asa e cand vii din scoala clasica, fara partituri esti mort…
Introducerea:
Repetitie + continuare
Final pag 1
Final partea 1 si tur semi-complet
{01/12/2009}
Un film pe viata
Da, nu unu pe luna, nu unu pe saptamana… unu care cred ca o sa ramana unu pentru toata viata mea. Un documentar despre Michel Petrucciani, un „micut” enorm pianist. Pe care agentul lui in culca in valize cand calatoreau in turnee pentru ca era mai ieftin… O poveste cu multi muzicieni, cu tehnicieni de Steinway… si un om care a stiut sa viseze mult mai sus de el insusi…
{01/06/2009}
Despre feminitate
Vorbeam cu o prietena despre egalitatea dintre sexe… si m-am surprins singura ca nu sunt de acord cu egalitatea dintre sexe. Ca daca suntem chiar egali egali, (nu ma refer la drepturi sociale si politice, care sunt absolut normale si morale), atunci… de ce mai suntem diferiti?
Cum sa zic… vorbesc despre tipicele „frumos ca o fata”, sau sensibil ca o floare, sau o ea tare ca fieru, sau alte forme de feminitate masculina sau invers de masculinitate feminina. Acum cateva saptamani am fost acuzata de un coleg ca vad relatiile stereotipic, pentru ca imi plac barbatii care stiu sa repare chestii sau am zis ca da, recunosc, nu conduc ca un barbat!
Da, poate vad stereotipic, insa…am ajuns sa apreciez valoarea „estetica” si „medicinala” a femeii, ca sa zic asa. Adica produce o placere estetica la ochi si la spirit. Dar nu numai. Care te intelege si te iubeste neconditionat, chiar daca ai gresit nu stiu ce, sau nu ai facut nu stiu ce. Nu pentru ca ii aduci un Mertzan acasa… Care e buna oricat de rau ai fi. Pe care o poti pune pe o rana chiar daca e in suflet adanc si doare de ani de zile. Care plange pentru tine si nu doarme daca esti bolnav.
Da, nu neg ca femeile pot fi super manageri, dar sincer … pentru mine sunt intai femei si eventual mame. Daca primele doua lipsesc, asta cu managiuitu, controlatu, financiarele, etc, nu prea ma impresioneaza. Le bag la categoria androgini.
Avea o vorba un tigan din Kusturica care m-a dat pe spate… Vorbea de fosta lui sotie (desi am indoieli ca era obiectiv 100%): „asa de blanda ca o puneam sub haina sa-mi tina cald la inima”… Io asa vad o femeie adevarata. But then again, sunt femeie, deci risc sa ma insel…
Si asa pentru ziua de azi, o Natural Woman…
{12/15/2008}
New Year’s Resolution
Ce vreau sa fac pana la 30 de ani (cica sa think big, altfel nu iese). Io-s mai realista asa si vreau atat:
– Sa am o casa undeva langa munti sa-i vad in fiecare zi
– Sa-i aduc pe ai mei aici cateva luni pe an sa se bucure de liniste macar la batranete
– Sa am un job mai ok decat acum. E chiar ok, da se poate mai bine.
– Sa am ceva deoparte pentru zile grele.
– Sa am un pian ca lumea
– Sa incep sa fac poze pe lat
Si … timp sa fac pian. Vreau cam multe…
Dupa 30 de ani vreau sa vad Asia. :-))) I think impossible, not big.
{12/15/2008}
Despre dependente
Un coleg ma tachina acum catva timp legat de faptul ca nu am dependente:
– Fumezi?
– Am incercat. Nu ma atrage.
– Iarba?
– Nu. Nu ma atrage.
– Bei?
– Nu, ca am ficatu prea mic. :-)). Ajung la urgente.
– Sex neprotejat?
– Esti nebun??? Nu exagerez, dar am grija.
– Hai domle, tre sa ai un viciu, ceva. Esti anormala. Te joci pe calculator?
– Nu. Mi se pare antisocializanta treaba. Te izoleaza.
– Televizor?
– N-am televizor.
– Pffff… nu se poate. Esti nevasta perfecta…
Mi s-a facut o frica…Io nevasta? Si dependenta mea de emotii? De revelatii? De urcat pana in varf si de vrut si mai sus? Nu e ambitie. Cred ca e doar frica de normalitate. Cum zice un prieten, noi romanii suntem poporul extremelor, nu ne place sa fie echilibrata/normala treaba. Ne acceptam nevestele si copiii pana intr-o zi cand ii batem de-i rupem, bem, fumam,ne certam ca chiorii, muncim pana murim (mai tineti minte cazul E&Y?), ne lasam exploatati pana ne dam demisia cu surle si trambite, tragem ca nebunii pentru… o casa?!? o masina?!? electrocasnice?!?
Acum doi ani aveam ce-si doreste orice om … un om care ma adora pentru ce eram, asa cum eram cu toate defectele, calitatile si nebuniile. Un om normal la cap, fara perversitati si care iubea copii. Si care ma iubea nebuneste. Am stat cativa ani, si? Cand am inceput sa simt ca situatia se aseaza pe fagas normal, ca Doamne fereste vin casnicie, copii m-a coplesit frica. Am evadat. The thrill was gone… Am intrat in sevraj. Dupa dor de el. Dupa greu. Voiam sa arda din nou. Mi-era groaza de trezitul de dimineata in papuci si discutiile gen „Tre sa sterg prafu…sa pun smantana sau iaurt in mancarea asta?”
De ce mi-e asa de frica de viata normala? Am avut relatii imposibile, de dependenta totala, de nebunie. Mi-am dorit barbati care ma pot modela pana cand sa devin…perfecta? Ce e aia perfecta? Care sa-mi arate parti din mine pe care nu le banuiam sau le negam. Care sa vada viata ca mine – un sir lung de revelatii amoroase, mistice, muzicale, vizuale, profesionale, nu ca o lupta zilnica pentru detalii. Emotia, revelatia sunt drogul meu.
Ziceam acum cativa ani: „Decat sa-mi pun o rochie alba o data in viata si sa zic „Da” in fata unui preot pe care nu-l cunosc si care va bea de banii mei, prefer sa repun totul in chestiune o data pe an. Ne mai iubim? Fara biserica, rochie si presiune sociala/familiala. Doar noi doi si ce e deasupra, cer, munte, aer… Si daca exista un om care simte la fel in fiecare an, atunci da, cu el o sa stau. Dar nu pentru ca ma leaga de el o bucata de metal cules de oameni saraci din mine…”. Mama radea „Cine crezi ca vrea o femeie sa-l repuna in chestiune o data pe an? Una sa taca din gura sa faca ciorba si sa tina casa. Aia cauta. Si a propos, dragostea tine trei ani„. Aaaaaaargh…
Conflict de generatii/ideologii. Am plecat de acasa. Mi s-a zis „o sa te chinui singura. nu pleca”. Am plecat nu numai de acasa, ci din tara de-a binelea. Am trecut de la dor, la disperare, la depresie, de la angoasa pentru ai mei pana la durere fizica ajungand la indiferenta emotionala. Am simtit de nu puteam duce cat simteam. Mi-a fost teama ca o sa crape ceva in mine… Si am ajuns sa vreau liniste si calm…
Si le-am avut. E greu primul an. Dupa…muncesti jumate din cat munceai inainte, poti avea o casa. A ta! O masina nu vorbesc. Floare la ureche. Hobbyiuri? Fac pian jazz de doi ani jumate. NU VISAM acum cinci ani ca o sa ajung sa improvizez pe Monk. Nici nu stiam ce e aia Monk… Si totusi… calmul si previzibilitatea astea ma dispera uneori… Lupta aia absurda din tara pentru un nimic de masina, o viata normala si un apartament comunist care-mi porneau adrenalina imi lipsesc. Dar cand ajung la un spital, medic, magazin sau ma uit la politica de acasa imi revin…
Cica oamenii care au dependente sunt slabi. Si oamenii care fug de normalitate si obisnuit cum sunt? Fara scapare? Nebuni? Visatori? Si unde ajung? Ajung undeva? Altfel decat singuri? Preda zicea in cartea mea preferata, chiar la inceput ca detasarea e secretul fericirii. Si acu cand simt ca incet incet trec de adolescenta emotionala… am ajuns sa zambesc cand imi amintesc cum ziceam ard, deci exist… si sa astept ceva mai… matur, poate mai profund putin…
Si un cantec sa mearga…
{12/14/2008}
Danny Elfman
A compus pentru toate Tim Burton’urile cred… si nu numai (Planeta maimutelor, Batman, MIB). Iata cateva dintre piesele mele peferate:
Corpse Bride main titles
Cica si The Simpsons!
{12/12/2008}
Careless love…
Daca n-ati mai plans de fericire de mult… I have the secret 😀
O cheama Madeleine Peyroux, e hipersensibila si-si distruge singura concertele de timiditate (nu are curaj sa se uite la public). Da ce voce, Doamne… Multi zic ca e Billie Holiday a anilor 2000…
Love, oh love, oh careless love,
You’ve fly though my head like wine
You’ve wrecked the life
Of many a poor girl
And you nearly spoiled this life of mine
Love, oh love, oh careless love
In your clutches of desire
You’ve made me break a many true vow
Then you set my very soul on fire
Love, oh love, oh careless love,
All my happiness I left
Cause you’ve filled my heart with weary old blues
Now I’m walkin’ talkin’ to myself
Love, oh love, oh careless love,
Trusted you now it’s too late
You’ve made me throw my old friend down
That’s why I sing this song of hate
Love, oh love, oh careless love,
Night and day I weep and moan
You brought the wrong man into this life of mine
For my sins till judgement I’ll atone
{12/12/2008}
Jazzurile mele preferate
La cerera publicului, cateva din preferatele mele in jazz (pentru moment,pentru ca inca descopar si mai am cateva tone de ascultat)
Sa incepem cu cantaretele:
Dinah Washington, din care s-a inspirat mult Amy Winehouse…
Teach me tonight
si varianta lui Amy (ce mega-voce are, Doamne… pacat de ea)
Putin Sarah Vaughan cu All the things you are
Putin scat de Ella in Lullaby of Birdland
Si varianta mea preferata de Summertime tot cu Ella, in care orchestra canta originalu de Gershwin (cred, da’ cam asa suna).
Si fiindca jazz fara saxofonisti nu exista 🙂
Jordu cu Max Roach (care e baterist de fapt…)
Invitation, Coltrane, cantat de Dinah aici (n-am rezistat 🙂 ). Si mai am Nature boy de Coltrane cantat de Natalie Cole si preluat si de Massive Attack cu David Bowie 🙂
Deasfinado – Stan Getz (deja plang aici), care mai are si One note samba si The girl from Ipanema (si uite asa intram si-n jazzu sud american)
Si da, ca tot l-am facut anu trecut Freddie Hubbard (I love this).
Si niste pian:
Keith Jarret (primul album, Belonging, preferatul meu)
Keith Karret – Spiral Dance
Keith Jarret – As long as you’re living yours
Keith Jarret – The Windup
Oscar Peterson – Witchcraft
Oscar Peterson – All of me
Si All of mevarianta vocala a lui Billie Holiday (pe care o ador, pe ea, pe Billie).
On green dolphin street de Miles cu Bill Evans la pian
Si McCoy Tyner (preferatul meu, pianistul lui Coltrane) cu o piesa de Monk – rabdare pana la 01:55 cand inepe solou. Si daca tot suntem la McCoy, sa punem si My Favourite Things al lui Coltrane…
Un mic Herbie Hancock cu Cantaloupe Island (in caz ca va intrebati de unde vine hitul celor de la … cum ii chema…?). Eeeh multe vin din jazz…
Dar sa nu uitam Dave Brubeck Quartet si Take five 🙂
Si niste Horace Silver 😀
Gataaa!
Fara scapare 