Fara scapare











{09/16/2008}   Cinema

Un lucru simplu. O duminica seara la cinema. Mergem sa vedem Batman (nu e rau, va asigur).

Am cumparat o cutie de floricele sarate (aici trebuie sa precizezi pentru ca te trezesti cu floricele dulci). Am intrat in sala si am asteptat pana s-a stins lumina. A trecut publicitatea, lumea mai vorbea usor, insa nu se auzea nimic, e totul oricum zgomotos. In pauza de publicitate brusc s-a facut liniste. Si va asigur ca nu eram singura care cumparase floricele, bomboane, chipsuri, etc… Nimeni nu manca o floricica… Lucru socant pentru un roman. Nimeni nu striga pe nimeni, nimeni nu raspundea la telefon, nimeni nu mesteca, nimeni nu radea, nimeni nu sa dadea rotund… Apoi in timpul filmului nimeni nu comenta gen „Hai baaai Batmane, da cu Lamborghini’ul ce aveai????” sau „Urata esti mai” sau alte alea…

Da, poate unii considera Occidentul plictisitor… eu sincer uneori sunt recunoscatoare.



{09/13/2008}   No stress

Da, cred ca asta e prima revelatie cand pleci din tara. Brusc, nu mai exista stress.

Normal ca tu, ca un roman adevarat ce esti, incepi sa stresezi, mai ales eu. Eu stresez din orice tampenie, mai ales in alta tara totul pare mai important, mai grav. Ca nu stiu de unde sa cumpar un bilet de exemplu. Imi amintesc si acum cand am plecat de acasa in Germania prima data pentru sase luni intr-un stagiu. Stresul numarul unu era sa am biletul de metrou in buzunar unde trebuie atunci cand treceau controlorii. Stiam sa zic Guten tag si Danke si nu pricepeam o iota din ce-mi ziceau ei. In plus de asta erau solizi, duri si aveau niste chestii de metal atarnate la mijloc. Deci… era important sa gasesc biletul ala la timp.

In tara orice lucru cat de mic cere o doza de energie incredibila. De exemplu, sun saptamana trecuta la un hotel in Brasov sa rezerv o camera pentru un coleg (francez) care pleca in misiune. Bun, ma cheama o colega sa o ajut sa faca rezervarea pe site-ul hotelului – care nu avea varianta engleza/germana/ no-matter care alta limba – pentru ca desi reusise sa intuiasca butonul Trimite nu primea confirmare…

Am incercat inca o data site-ul, dupa care am sunat la hotel. O voce dulce de ardelean mi-a raspuns senin ca nu au primit nici o confirmare. Trimiteti un fax, va rog. OK, sun, mi se raspunde, nu mi se da ton de fax. Sun din nou. A fost o problema de comunicare, dar poate de data asta vom reusi. Pentru o clipa am ramas blocata… Un simplu fax! De data asta vom reusi suna atat de tipic romanesc, Doamne… Ca si cand serviciul pentru care sunt platiti este o obligatie comuna a prestatorului si a clientului, si dealtfel TREBUIE sa-i ajutam sa livreze ceva ce ei vand, si oricum nu pot asigura ca va iesi, dar vom incerca…  Colegii ma priveau siderati cum sunam pentru a patra oara sa vad ce naiba se intampla cu faxu ala! Pentru un sfert de ora cat a durat operatiunea monstru, m-am intors brusc in tara. Si am revenit cu groaza cu un gand clar…Nu cred ca as putea sa ma mai intorc

Nu acum, dupa ce m-am obisnuit cu Internetul care merge fara sa suni de zeci de ori sau fara pile, cu banca pe care o poti suna pentru o operatiune simpla, cu apa calda care nu se opreste pentru revizii, sau curentul care pica de caldura, cu temperatura normala care nu urca niciodata peste 30, cu metrourile si trenurile care vin la timp, cu administratia care te asculta (da, va asigur exista!), cu colegii care nu te suna seara sau in weekend sa te intrebe ceva legat de munca, cu politetea, cu lucrurile care merg in general.

Deci da, emigrarea inseamna stress la inceput, insa odata ce esti intrat in sistem… stressul dispare total. Lucrurile merg, si daca nu merg oamenii fac urat si atunci vor merge. Sistemul merge in favoarea nu impotriva ta. Si atunci tu, ca un roman dereglat – pentru ca asta suntem dupa cateva decenii de trait intr-un sistem care ne ingenunchiaza – cauti surse de stres in plus. Muncesti ca un dement, faci o scoala in paralel, scrii, te certi cu cate cineva sa eliberezi energia aia pe care in mod normal o bagai in stres. Linistea si calmul sunt echivalente pentru noi cu moartea cred. Ceva e anormal cand lucurile merg! Nu trebuie sa fac ceva in plus??? Nu trebuie sa tip, sa ma enervez, sa ma plang, sa urlu…



et cetera