Fara scapare











{09/19/2008}   Operatii estetice

Eram in Londra, la un interviu. Cu o zi inainte ma plimbam cu o fosta colega.
– Auzi, te gandeai tu acum x ani ca vom ajunge sa ne plimbam prin City…
– Mai, sincer, nu. (Nu ca m-ar fi impresionat ultra-laudata Londra cu ceva, sincer, eu sunt fan Paris).
– E misto totusi viata asta.
– Da, nu e rea. Mai ales ca e cat de cat echilibrata, zic io. Adica nu mi-am daramat sanatatea, nervii si familia ca sa plec. Am un job onorabil, pot chiar sa zic ca fac cariera, suntem ok. Mai stii ceva de prin tara?
– Mai nu prea, m-am detasat total. Ma scarbesc mizeriile si barfele si vecina de la etaju doi care stie ce face toata lumea si patronii care sclavesc oamenii…
– Hai ca nici aici nu-s prea draguti, rad io.
– Mai aici macar din frica nu te insulta in fata.
– Englezii astia… Mie mi s-au parut foarte duri (tocmai avusesem un interviu destul de socant, voi povesti si despre asta).
– Sunt, sunt cam naspa, mai ales cu est-europenii, ne vad ca pe lumea a treia.
– Doar ca te platesc ca pe ei, rad eu.
– Da, asta nu e rau. Din tara, ce sa aud. Ah, ai auzit ce-a facut … ?
– Nu, a divortat, ce-a facut?
– Nu, mai, aia e ceva normal…
– … ah bon…
– Si-a facut operatie estetica.
– La ce naiba? Ca era ok.
– La nas…
– E nebuna? Al meu e mai mare, ma bufneste pe mine rasu. De fapt ce ma mir, vad ca e la moda.
– Da, cica s-a dus sa faca o liposuctie…
– …
– … si daca tot era in vizita si-a operat si nasul, si-a facut si aia si aia…
– … aha…

Revenind la birou, in pauza de masa (ca atunci se discuta toate) o colega (englezoaica) ne marturiseste ca si ea s-a operat. Toti suntem socati. Normal, cand vezi un om de un an, nu-ti inchipui ca si-a taiat nasul inainte sa-l cunosti… Si ne arata poze cu inainte/dupa…

Cateva lucruri ma opresc totusi:
1. Doare ca naiba dupa (mi s-a spus)
2. Nu ai voie sa bei apa dupa o zi intreaga
3. Daca nu iese cum vreau … ce fac?
4. Daca o sa am o fata si ma mosteneste ce-o sa-i zic, al meu e mai frumos, l-am operat, sac!
5. La batranete ce se intampla, cade?



{09/19/2008}   Coafor

De doua zile m-am apucat serios de scoala. Si de blogging. Am innebunit. Sunt terminata de oboseala, insa e bine. Astazi primul jam session la conservator cu colegii.

Intr-un final (pe la ora 12 noaptea) ajung si eu acasa si gasesc mesaj pe mail.

„nu te vad pe gmail chat
eu plec la coafor
vb mai tarziu.”
Brusc am o revelatie: imi complic viata inutil. Noaptea fac studii de caz ca dementa despre Virgin Atlantic, EMI, Nokia si industria bijuteriilor. Plus cercetari. Plus citesc x carti deodate… Dupa care fac jazz… Nu puteam sa aleg si eu ceva mai simplu?? O carte despre sex si niste U2 de exmplu… sau un coafor …
Maine ma duc, promit.


{09/16/2008}   Dancing queens

Da, nu glumesc.

Printre primele lucruri pe care mi le-au prezentat colegii cand am ajuns in Frankfurt au fost zgarie norii.
– Nu inaltimea e cea mai interesanta, ci ce se petrece inauntru.
– Pai, sunt banci, nu? indraznesc eu din putina cultura generala.
– Majoritatea au restaurante la ultimul etaj, imi povesteste unul dintre nemti.
– In turnul ala pe care il vezi inainte, la ultimul etaj era o discoteca care se invartea in timpul programului. Dupa cateva vodci cand dansezi cu o fata ai impresia ca te invarti in jurul ei! rade altul.
Numai dupa aia?” ma gandesc eu
– Iar la subsolul Bancii Europene e discoteca in fiecare vineri seara. O sa mergem.
– In banca ai pe care o vezi organizeaza cocktailuri firmele de fitze si in una dintre seri poate merge oricine sa bea un pahar… Sunt fete care danseaza pe bar, imi sopteste el ranjind. Li se zice Dancing Queens.
– Nu prea mai cred in regine, rad eu.
– Hai, e interesant de vazut, mergem in seara asta!
Oh
– Plecam in zece minute… au mancare gratis!!!
– Nu, serios, nu mi-e foarte foame…
– Nu poti refuza experientele culturale!!
Ma intreb ce experiente culturale cauta ei in alte tari…”

Am plecat toti (eram cativa romani, nemti, o cehoaica si o norvegiana). Intram in cladire. Civilizat dealtfel… lift de banca, cu muzica de lift (pian jazz :-)) ) si oameni in costume. Oglinzi enorme, geamuri fumurii si marmura roz pe jos. Ce mai, o banca! Ma intrebam cum o fi sa lucrezi in asa un mamut, in cubicule … daca l-as fi cunoscut pe Dilbert (sper ca-l cunoasteti pe Dilbert) as fi ras de banca lor. Asa, mi se parea doar deprimanta.

Intram in bar, la fel, calm, civilizat, curat (ciudat de aseptic dealtfel) si colegii mei se imbulzesc care mai de care sa infulece niste paste galbene, verzi si rosii obisnuite cu ton (daca mai tin bine minte). „Deci asta era faimoasa mancare…”. Io nu ma omor dupa paste daca nu au sos de rosii mult.

– Va servesc ceva? aud o voce in spatele meu si cand ma intorc ma blochez. O chelnerita cu parul periuta rosu fucsia si picioare de doi metri fixati intr-o fusta neagra atat de scurta ca de abia o fixau jartierele la vedere, ma imbie cu un cocktail. Are un zambet cald. Ma intreb cati ani are si pariez ca nu e nemtoaica.
– Eu as vrea un …, se baga un coleg in fata mea.
Chelnerita zambeste si vazand majoritatea studenti ne propune sa asteptam Happy Hour pentru a fi serviti, care incepea in zece minute.
– Aveti timp sa terminati pastele, zambeste ea privind farfuriile aproap linse…
– Poloneza, imi sopteste un coleg de masa dupa ce pleaca. E plin aici. Ei beau si ele muncesc. Din fericire pentru noi…
– Esti cam dur, zic eu. Nu toti beau.
– … restul fura…

Fusesem avertizata ca nemtii pot fi destul de duri cu emigrantii, mai ales cu polonezii pe care au pica, imi promit in gand sa nu raman in Germania. Intelegeam de ce fata fusese sarcastica cu ei. Cand … suntem serviti. Incepuse Happy Hour. Eu nu prea rezist la bautura. O Caipirinha si ma culc. Insa Happy Hour tine oamenii la mese timp de ora cu gurile lipite de pahar. E ceva incredibil, unii beau pana pica, pana ii cara altii. Incerc vreo patru cocktailuri non-alcoolice spre rasul colegilor si ma intreb ce caut acolo.

Lumina barului se schimba din alb in orange-rosu si clientii inceteaza brusc conversatiile. Trei fete in lenjerie sar pe bar si incep sa danseze echilibristic printre paharele clientilor asezati in locurile strategice.
– Asa se distreaza bancherii in Frankfurt, imi striga cineva in ureche. Nu e  rau, nu?

Simt cum mi se strange stomacul. Am dansat si eu pe mese la viata mea. Insa ce te tine in viata cand te ridici din pat, iti faci fata acuarea , iti lipesti o peruca rosie de cap, iti tragi lenjeria de piele neagra peste corpul epilat in intregime si dansezi pe tocuri de 10 deasupra nasului unui blazat de 30-40 de ani…? Ma gandesc ca doar drogurile. Si alcoolul. Clientii le indeasa bani in sutiene si in slip. Ma gandesc cu groaza ca e bar cu intrare libera. Oricine poate veni.

Imi cer scuze de la colegi. Le zic ca pierd metroul. II las chelneritei bacsis toti banii din buzunar. Poate asa ajunge mai aproape de scop iese din bomba asta…
– Nu ti-a placut?? ma intreaba un coleg venit in fuga la lift sa-si ia la revedere.
– E prea tarziu pentru mine, zambesc si trag usa. Fetele celelalte vorbesc si rad, ignorand dansatoarele.

Intr-adevar era prea tarziu. Trebuia sa fi plecat din clipa in care am intrat…



{09/16/2008}   Bio

Bio este un ditai conceptul in Europa de Vest. Pentru ei inseamna orice netratat cu ingrasaminte sau genetic. Pe romaneste, mancarea de la piata (numai ca noi nu stim cat aracet baga aia in smantana sau chimicale in zarzavaturi…). Ei stiu. Pe scurt aici stii daca mananci zece E-uri sau doua E-uri… The Bio people zic ca ei au 0 E-uri, ca poluam mai putin, etc… Lucru pe care eu si inca cativa nebuni care nu se lasa facuti cu una cu doua il contestam foarte acid de fiecare data. Parintii mei sunt copii de oameni simpli. Domle, gandacii de Colorado nu pleaca asa cu una cu doua, stiu eu de la tata. Doar daca nu e vreun expert feng-shui prin preajma… La asta nu s-au gandit 😉

Bun, insa conceptul Bio a devenit un fel de brand loyalism… in consecinta, comerciantii incep sa extinda conceptul. Intr-o zi m-am distrat mergand cu un prieten Bio-man la CoopBio (Cooperativa Bio)

– Nu stiam ca exista cooperative Bio (eu)
– Ba da, noi avem o prietena care e sefa de raion!!!
– … aha…
– … E super greu sa intri in bransa!
– Nu cred ca e greu. Pur si simplu e mai scump (de trei-patru ori). Nu pot sa cred aici strugurii locali sunt de cinci ori mai scumpi decat aia spanioli… La noi e invers.
– Ba da, e chestiune de principiu!
– Ah… Au si lapte??? Cum adica lapte bio? Adica muls cu mana?
– Nu, adica vaca mananca iarba netratata.
– Ah… (incepeam sa ma simt usor inapoiata). !?! … scaune… !?! Cum adica scaune bio?
– Adica rapita e netratata.
– Pai si ce nevoie ai sa stai pe un scaun netratat? Sa mananci inteleg insa sa te asezi pe el. Io daca l-as lua l-as pune in titrina nu m-as aseza pe el… (costa destul de mult).

Bun, dupa ce trecem in ansamblu toate produsele (seminte pentru salata, salate, legume, gemuri, ciocolata!!, supe, tot felu de frunze si alge uscate, fructe zaharisite, covoare, hartie…) iesim din magazin. O asteptam pe sefa de raion (amica a „ghidului” meu). Ne suim in masina sa plecam, noi in fata, ea in spate cu o laduta Bio plina cu produse bio…

Dupa cateva minute de conversatie in masina se instaureaza un miros familiar de camp proaspat ingrasat… Il privesc pe tovarasul meu – care desi e fan bio e un paranoiac al mirosurilor, sau poate e ruda cu Süskind (de exemplu inainte de a manca ceva, orice! miroase sa se asigure ca nu e stricat…). Intr-o subtilitate totala coboram geamurile continuand conversatia si numaram kilometrii pana la destinatie.

Coborand din masina…
– Doamne, pufnesc eu. Scuza-ma tu esti maniacul mirosurilor, dar ceva mirosea groaznic in masina …
– Da, cam mirosea. Ma intreb ce naiba o fi… si incepe sa scuture covoarele.
– Acum e ok, poate o fi luat ceva pe talpa…

Intorcandu-se catre noi, colega Bio ne priveste amuzata.
– Vaaaai, ce ametita sunt! Trebuia sa-l pun in portbagaj!!! zambeste ea aratandu-ne un saculet cu … ingrasamant proaspat…

– E Bio, va asigur!
– !?! „Nu vreau sa stiu cum il testeaza”, ma gandesc eu.
– E pentru gradina mamei, ea face totul Bio! In familia noastra suntem toti adepti.
„Sper ca nu si detergentul din masina de spalat”…



{09/16/2008}   Feng shui

Intr-o zi normala de birou primesc un mail de la o fosta prietena hotarata sa plece din tara.
– G, te rog ajuta-am! Ce mai poti sfatui, cum pot gasi un stagiu?

M-am impacientat brusc, pentru ca acum cativa ani aceeasi prietena fusese acceptata la un master in Bordeaux… si intr-un final renuntase. Nu mai intelegeam nimic. Ma gandeam, domle asa nasol tre sa fi devenit totul in tara mea daca e asa hotarata sa plece. Sau… s-a despartit de iubitul ei si nu mai suporta sa fie in aceiasi 237.500Km.2… Inca neconvinsa de seriozitatea demersului dar dornica sa ajut, ii scriu.

– Esti ok? S-a intamplat ceva?
– Da, sunt foarte ok.
– Cu M. e bine?
– Foarte bine, ne mutam impreuna… (respir usurata)
– Pai… si de ce asa brusc vrei sa pleci?
– Asa, pentru experienta…
– Mai, nu stiu daca merita sa pleci intr-un stagiu (in speta prost platit) pentru sase luni, sa lasi job, casa … acum… La 20 de ani intelegeam, dar acum cand ai un job stabil sa o iei de la capat…In fine. UIte …

Si i-am dat toate linkurile pe care le aveam, am cautat listele de stagii si incercam sa o motivez… cand brusc
-G, trebuie sa plec, scuza-ma, dar nu mi-am facut dus si avem intalnire cu expertul feng-shui care ne decoreaza apartamentul!…
– ?!?
– … ca ne mutam impreuna si muncim la amenajarea asta de cateva luni …
– … ce e ala expert feng-shui…? intreb eu simtindu-ma ridicola. „Doamne locuiesc in tara snobilor si nu stiu ce e aia…”
– … pai … stii tu, sa vada cum e cu energiile astea…
– … a-ha… „De ala de-ti zice sa nu cumperi mese in colturi ?” ma gandesc eu…
– Trebuie sa fug! Te pup!
– Te pup! …

!?! Am ramas singura si complexata. Ma lamureste si pe mine cineva ce e aia un expert feng-shui, totusi…!?! …



et cetera