Fara scapare











{12/10/2008}   Ce-as manca azi

Cand esti departe de casa te apuca brusc niste pofte de astea pe care nu le-ai avea daca ai fi in concediu in alta tara sau in vacanta. Da cand stai de cateva luni te ia de nu mai stii de tine. Finul meu care e in Japonia de exemplu pune muraturi!!! (si eu am fost socata).

Eu ce sa zic, fac ciorba (asa cum ma duce mintea), sarmale nu m-am bagat da am incercat ardei umpluti si varza calita. Merge.

Si azi as manca asa:
– ciorba de vacuta cu smantana si ardei iute
– ciorba de pui cu taitei de casa
– vineteee
– varza calita
– papanasi
– muraturi (io iarna caut muraturi in disperare).

Da stiu, nu e f classy. Da’ mi-e dor de mancarea de la mama (mea).

Anunțuri


{09/19/2008}   Mic-dejun

Acu cateva luni m-au luat niste prieteni cu ei in centrul Frantei, la sora unui dintre ei. Ne trezim de dimineata sa ne asezam la masa si gazda ma intreaba daca imi pregateste ceva sau imi fac eu.

– Imi fac eu o omleta.
– De dimineata ????
– Da, ai niste crenvursti?
– … esti nebuna… o sa-ti explodezi ficatul.
– Domle, am trait 25 de ani mancand asa n-o sa mor acum.
– Nu vrei niste lapte cu cereale?
– … mmm, nu. Lasa ca fac omleta.
– Nu inteleg cum poti manca sarat de dimineata.
– Pai englezii sunt la fel.
– Englezii si gastronomia…



{09/19/2008}   Gastronomie

Am spus ca mancatul este un ritual la francezi? Serios. Putem zice ca si la noi cate odata. De exemplu tata avea o vorba „de la masa nu te scoala nici regele”. Insa ramanea teorie. Mereu suna cineva cand eram toata familia asezati in jurul mesei si atunci patriarhul se irita. Trebuia sa scurte conversatia.

In Franta lucrurile sunt mai grave. Aici o masa proasta poate strica ziua cuiva. In consecinta productivitatea unei intregi firme. O masa buna, de asemenea, mai ales daca e insotita de un vin bun. Pentru ca vinerea e zi ritualica de isti cu colegii la restaurant, adesea vineri dupa amiaza devine un fel de weekend sneak preview. Toata lumea este deja in weekend si o ternsmit destul de clar in genul „putem vorbi despre asta luni??” sau isi pun telefoanele direct pe mesagerie.

Bun deci culinarul este o arta in Franta. Si o ocupatie. De exemplu am o colega care cunoaste toate restaurantele bune din oras. Este anuarul firmei. Ai nevoie de o recomandare ea e persoana recomandata. Si nu se supara daca razi de ea. „Da imi plac restaurantele, nu se vede?”. Evenimentele in familie se sarbatoresc in restaurante. Ziua mamei sau a tatalui la fel. Imi amintesc intr-o zi am avut un coleg spaniol in vizita si am incercat sa-l scoatem in oras. Nu gaseam loc nicaieri. Era ziua tatalui… totul fusese rezervat de doua saptamani… Am terminat intr-un final intr-o clatitatrie si am baut suc de mere. Undeva se gaseste de mancare aici…

La noi parca nu e asa. Sau nu m-am gandit eu niciodata, insa de cate ori am propus parintilor sa mergem la restaurant au refuzat. Nu ca r fi scump, ci ca e mai buna mancarea acasa. Ce-i drept…

Deci de cand sunt aici am incercat tot ce misca. Mancare chinezeasca. marocana. Japoneza. Thailandeza. Indiana. Frantuzeasca (bretona, alsaciana, provensala). Portugheza. Mediteraneeana. Italieneasca. Fructe de mare. Si vinurile de rigoare. Si nu tot timpul din bugetul meu. Deci asa e obiceiul. Am bafta as putea zice, pe de alta parte iau obiceiuri proaste. Ma snobizez ca sa zic asa. Am citit intr-un studiu de trenduri (cum am zis am inceput scoala iar – sunt toba, va pot spune toate tendintele din piata) ca snobizarea se manifesta intai prin mancatul in oras. Este primul indiciu. Apoi urmeaza filme, teatre. Masini si ceasuri. Apoi bijuterii pe cinci. Eu am trecut de primele trei. Ingrijorator. Nici nu banuiam ca sunt snoaba daca am masina. Sau ceas. Sau ca mananc de doua ori pe zi la ore regulate…

Sa revenim la mancare. Un semn ca economia franceza e in stagnare e consumul in scadere in turism si restaurante… E timpul sa punem banii la cearceaf cred. Ca in banci se pare … nu se stie niciodata ce vine…



{09/16/2008}   Bio

Bio este un ditai conceptul in Europa de Vest. Pentru ei inseamna orice netratat cu ingrasaminte sau genetic. Pe romaneste, mancarea de la piata (numai ca noi nu stim cat aracet baga aia in smantana sau chimicale in zarzavaturi…). Ei stiu. Pe scurt aici stii daca mananci zece E-uri sau doua E-uri… The Bio people zic ca ei au 0 E-uri, ca poluam mai putin, etc… Lucru pe care eu si inca cativa nebuni care nu se lasa facuti cu una cu doua il contestam foarte acid de fiecare data. Parintii mei sunt copii de oameni simpli. Domle, gandacii de Colorado nu pleaca asa cu una cu doua, stiu eu de la tata. Doar daca nu e vreun expert feng-shui prin preajma… La asta nu s-au gandit 😉

Bun, insa conceptul Bio a devenit un fel de brand loyalism… in consecinta, comerciantii incep sa extinda conceptul. Intr-o zi m-am distrat mergand cu un prieten Bio-man la CoopBio (Cooperativa Bio)

– Nu stiam ca exista cooperative Bio (eu)
– Ba da, noi avem o prietena care e sefa de raion!!!
– … aha…
– … E super greu sa intri in bransa!
– Nu cred ca e greu. Pur si simplu e mai scump (de trei-patru ori). Nu pot sa cred aici strugurii locali sunt de cinci ori mai scumpi decat aia spanioli… La noi e invers.
– Ba da, e chestiune de principiu!
– Ah… Au si lapte??? Cum adica lapte bio? Adica muls cu mana?
– Nu, adica vaca mananca iarba netratata.
– Ah… (incepeam sa ma simt usor inapoiata). !?! … scaune… !?! Cum adica scaune bio?
– Adica rapita e netratata.
– Pai si ce nevoie ai sa stai pe un scaun netratat? Sa mananci inteleg insa sa te asezi pe el. Io daca l-as lua l-as pune in titrina nu m-as aseza pe el… (costa destul de mult).

Bun, dupa ce trecem in ansamblu toate produsele (seminte pentru salata, salate, legume, gemuri, ciocolata!!, supe, tot felu de frunze si alge uscate, fructe zaharisite, covoare, hartie…) iesim din magazin. O asteptam pe sefa de raion (amica a „ghidului” meu). Ne suim in masina sa plecam, noi in fata, ea in spate cu o laduta Bio plina cu produse bio…

Dupa cateva minute de conversatie in masina se instaureaza un miros familiar de camp proaspat ingrasat… Il privesc pe tovarasul meu – care desi e fan bio e un paranoiac al mirosurilor, sau poate e ruda cu Süskind (de exemplu inainte de a manca ceva, orice! miroase sa se asigure ca nu e stricat…). Intr-o subtilitate totala coboram geamurile continuand conversatia si numaram kilometrii pana la destinatie.

Coborand din masina…
– Doamne, pufnesc eu. Scuza-ma tu esti maniacul mirosurilor, dar ceva mirosea groaznic in masina …
– Da, cam mirosea. Ma intreb ce naiba o fi… si incepe sa scuture covoarele.
– Acum e ok, poate o fi luat ceva pe talpa…

Intorcandu-se catre noi, colega Bio ne priveste amuzata.
– Vaaaai, ce ametita sunt! Trebuia sa-l pun in portbagaj!!! zambeste ea aratandu-ne un saculet cu … ingrasamant proaspat…

– E Bio, va asigur!
– !?! „Nu vreau sa stiu cum il testeaza”, ma gandesc eu.
– E pentru gradina mamei, ea face totul Bio! In familia noastra suntem toti adepti.
„Sper ca nu si detergentul din masina de spalat”…



et cetera