Fara scapare











{09/19/2008}   Schimb de apartament

Pana acum cateva luni imparteam apartamentul cu .. fostul meu coleg de apartament. Un baiat tare de treaba. Aveam un ditai monstru in centru de 90mp, vedere la mare & stuff. Frumos. Intr-un final a decis a schimbe orasul si s-a mutat. Asa ca a trebuit sa schimb apartamentul si sa trec prin bucuriile sistemului de inchiriere francez singura, pentru prima data.

Bineinteles e simplu sa gasesti ceva. Insa ceva ce-ti place, se incadreaza in pret, etc, mai greu. Preturile aici variaza intre 300, 400 pentru un apartament doua camere 40mp pana la 800 o casa. Daca eram mai multi, sau chiar si in doi, puteam inchiria usor o casa cu gradina, pentru ca sunt extrem de accesibile. Dar fiind singura m-am multumit cu un apartament. la inceput cautam cu gradina. Greu.

Am gasit un duplex (parte dintr-o casuta practic) si partea lui de gradina, parcare, etc. Frumusel. Trebuia sa trec printr-o agentie, cu dosar & Co. M-au refuzat. Pentru ca firma care m-a angajat are sediul social in Paris… si le era teama ca voi pleca repede. In fine. Dupa cateva cautari dezasperante de doua saptamani am mai gasit un duplex la un particular (deci fara taxa de agentie), cu vedere la mare, la fel, micut, luminos. Intr-un final am semnat. Avand un venit constant destul de ridicat pentru regiune nu am avut nevoie de garant. In Paris de exemplu ai nevoie. Mi l-au dat cu frigider si chiuveta, insa au reamenajat tot – zugraveala, baie, cabina de dus, totul era impecabil.

Chiriile aici includ intretinerea si apa. Platesti un avans de o luna ca garantie. In rest, platesti o data pe luna si daca cumva consumi mai mult ai o majorare anuala. Mi s-a intamplat anul trecut fiind doi sa platesc asa ceva. Pe langa asta, o data pe an primariile baga o taxa de locuinta. E cam valoarea unei chirii. Asta e tot.

Civilizat si corect. Cand mi s-a stricat butonu de la intrare a sunat proprietarul, in doua zile era reparat. La fel, cand nu mergea cheia a venit sa verifice cand nu eram acasa. In rest nu stiu ce/cum face, nu ma bate la cap, practic nu exista. In apartamentul celalalt nu l-am vazut decat de doua ori in doi ani de zile. Si vorbeam cu mai multi prieteni, asa e in majoritatea cazurilor.

Exista si exceptii. In fiecare an avem stagiari englezi aici. Schimbandu-se unul dupa altul, au obisnuinta sa pastreze acelasi apartament. Proprietara il inchiriaza partial mobilat, in centru si are trei camere pe care le inchiriaza separat. Intr-o zi colegul meu vine enervat in birou:

– G, e normal sa vina proprietara la mine fara sa ma anunte?
– Nu, in mod normal nu. Sa vina la usa sau cum?
– Nu, cand nu sunt acasa…
– Cum adica, a intrat in casa cand nu erai acolo??
– Da…
– Te anuntase ca vine?
– Ma anuntase ca va face vizite sa inchirieze celelalte camere.
– E obligata sa zica cand vine, sau sa te sune inainte.
– In Anglia trebuie s-o faca cu 24 de ore inainte. Si nu a facut-o…
– Aici e la intelegere, insa trebuie sa sune.
– O sunam?
Am sunat-o frumos pe dna din partea firmei, sa punem putina presiune si i-am explicat ca in codul penal este scris ca nu are voie sa intre in apartament decat daca anunta sau daca intra in orarul de vizite hotarate impreuna cu locatarul. La inceput a incercat sa atace. Ca nu era curat in casa si voia sa faca vizite dar nu putea. „E viata lui si are dreptul”. „Insa l-am avertizat ca fac vizite”. I-am amintit ca trebuie sa-l anunte cand vine in vizita si ca poate fi usor atacata daca face asta fara sa sune. S-a eschivat. De a doua zi incepuse sa-l anunte cand si cu cine venea. Si-a cerut scuze, a renovat apartamentul si le cumpara masina de spalat.

Ma intreb cati proprietari din tara ar fi facut atatea…

Anunțuri


{09/19/2008}   Operatii estetice

Eram in Londra, la un interviu. Cu o zi inainte ma plimbam cu o fosta colega.
– Auzi, te gandeai tu acum x ani ca vom ajunge sa ne plimbam prin City…
– Mai, sincer, nu. (Nu ca m-ar fi impresionat ultra-laudata Londra cu ceva, sincer, eu sunt fan Paris).
– E misto totusi viata asta.
– Da, nu e rea. Mai ales ca e cat de cat echilibrata, zic io. Adica nu mi-am daramat sanatatea, nervii si familia ca sa plec. Am un job onorabil, pot chiar sa zic ca fac cariera, suntem ok. Mai stii ceva de prin tara?
– Mai nu prea, m-am detasat total. Ma scarbesc mizeriile si barfele si vecina de la etaju doi care stie ce face toata lumea si patronii care sclavesc oamenii…
– Hai ca nici aici nu-s prea draguti, rad io.
– Mai aici macar din frica nu te insulta in fata.
– Englezii astia… Mie mi s-au parut foarte duri (tocmai avusesem un interviu destul de socant, voi povesti si despre asta).
– Sunt, sunt cam naspa, mai ales cu est-europenii, ne vad ca pe lumea a treia.
– Doar ca te platesc ca pe ei, rad eu.
– Da, asta nu e rau. Din tara, ce sa aud. Ah, ai auzit ce-a facut … ?
– Nu, a divortat, ce-a facut?
– Nu, mai, aia e ceva normal…
– … ah bon…
– Si-a facut operatie estetica.
– La ce naiba? Ca era ok.
– La nas…
– E nebuna? Al meu e mai mare, ma bufneste pe mine rasu. De fapt ce ma mir, vad ca e la moda.
– Da, cica s-a dus sa faca o liposuctie…
– …
– … si daca tot era in vizita si-a operat si nasul, si-a facut si aia si aia…
– … aha…

Revenind la birou, in pauza de masa (ca atunci se discuta toate) o colega (englezoaica) ne marturiseste ca si ea s-a operat. Toti suntem socati. Normal, cand vezi un om de un an, nu-ti inchipui ca si-a taiat nasul inainte sa-l cunosti… Si ne arata poze cu inainte/dupa…

Cateva lucruri ma opresc totusi:
1. Doare ca naiba dupa (mi s-a spus)
2. Nu ai voie sa bei apa dupa o zi intreaga
3. Daca nu iese cum vreau … ce fac?
4. Daca o sa am o fata si ma mosteneste ce-o sa-i zic, al meu e mai frumos, l-am operat, sac!
5. La batranete ce se intampla, cade?



et cetera